L&D Industry Survey, o radiografie a pieței de Learning & Development din România
L&D Industry Survey, o radiografie a pieței de Learning & Development din România
ABC Human Capital sustine programele de L&D, astfel ca in parteneriat cu Learning Network va recomandam sa participati la L&D Industry Survey.
Vremurile interesante pe care le trăim azi sunt pline de provocări atât în viața personală, cât și la locul de muncă. Fiecare dintre noi este nevoit să-și adapteze activitatea profesională astfel încât să înfrunte schimbările majore provocate de tehnologie și automatizare, schimbări care conduc la noi modele de afaceri, la evoluția constantă a ofertelor de produse și servicii și așteptări tot mai mari ale clienților noștri.
Pentru a putea supraviețui într-un mediu atât de dinamic, companiile au nevoie să se adapteze rapid la schimbări, managerii și subalternii lor trebuie să-și dezvolte periodic noi abilități și competențe pentru a ține pasul cu noile tehnologii, iar acest lucru are ca rezultat un proces continuu de învățare, susținut de profesioniștii din resurse umane.
Activitatea de Learning & Development s-a dezvoltat în ultimii ani și în România. S-au înființat companii furnizoare de training și consultanță care au format traineri, coach și consultanți în dezvoltare personală, venind în sprijinul celor care și-au dorit și își doresc să se dezvolte pe plan profesional și personal.
Dar care sunt cei mai buni profesioniști din industria de Learning & Development și care sunt cele mai bune companii din domeniu? Aceasta este întrebarea de la care a pornit compania Learning Network atunci când a elaborat L&D Industry Survey, o cercetare de amploare care își propune să identifice trainerii și consultanții de top, cele mai bune companii de consultanță din România și cele mai apreciate subiecte de L&D din organizații.
În perioada 5 februarie – 4 martie 2019, Learning Network invită managerii de HR și L&D să completeze anonim chestionarul L&D Industry Survey disponibil pe o platformă specializată de cercetare de piață. Completând chestionarul, respondenții vor oferi o imagine de ansamblu a industriei de învățare și dezvoltare în organizații. Rezultatele studiului vor fi prezentate în luna mai 2019, într-o formă care nu va permite identificarea răspunsurilor individuale, desfășurându-se în condițiile respectării datelor cu caracter personal.
Dacă doriți să contribuiți și dvs. la dezvoltarea industriei de learning & development din România, puteți completa chestionarul folosind linkul: https://www.learningnetwork.ro/learning-industry-survey-cerere, până la data de 4 Martie 2019.
Learning Network este terenul de joacă al celor care cred în puterea învățării, sunt curioși să își descopere limitele și își doresc rezultate remarcabile în viața lor. Portalul www.learningnetwork.ro vă oferă informații din industria de learning & development sub formă de știri, articole și review-uri și posibilitatea de a achiziționa bilete la conferințe și cursuri deschise.