Cele mai creative scrisori de intentie
Clasica scrisoare de intentie realizata dupa un formular standard nu mai este de mult in trend si nu mai atrage atentia recrutorilor decat pentru posturi foarte nisate (din IT, inginerie) unde concurenta este scazuta. In functie de tipul job-ului sunt apreciate scrisorile care arata creativitate si dorinta de a te evidentia ca un profesionist, mereu capabil sa faca lucruri care atrag publicul.
Iata cateva propuneri pentru cele mai creative scrisori de intentie:
Creeaza o scrisoare de intentie mai atipica, dar profesionista! De-a lungul timpului, am observat ca scrisorile de intentie care atrag atentia intr-un mod pozitiv aduc si job-ul mult dorit. In loc de o scrisoare de intentie clasica, poti crea un video in care sa vorbesti despre tine. Sigur vei transmite verbal si nonverbal mai multe aspecte despre tine decat intr-o scrisoare de intentie. Daca alegi sa scrii, foloseste un format de scrisoare mai atipic, in care sa inserezi intr-un mod creativ elementele vizuale ale companiei. Daca afli ca in companie se pregateste lansarea unui nou produs, poti gandi un slide in care tu te prezinti ca membru al echipei care va lansa produsul. In cazul in care ai un branding online bine pus la punct, poti realiza o scrisoare din ceea ce spune Google despre tine.
Incepe cu o pasiune! Companiile citesc deja despre skill-urile tale in CV, iar scrisoarea de intentie iti ofera posibilitatea de a vorbi mai mult despre tine, despre ceea ce iti place sa faci: “Acum 10 ani dadeam sfaturi de design prietenilor si chiar le-am redecorat casele. Azi m-am decis sa fiu platita pentru aceasta pasiune.”
Arata ce apreciezi la companie! Orice angajator este interesat sa angajeze persoane care cunosc si iubesc brand-ul. Incepe scrisoarea de intentie cu o poveste despre cum ai interactionat prima data cu brand-ul respectiv, cu amintirile placute pe care le-ai avut. Aceasta abordare are cu 20% mai multe sanse sa atraga recrutorii.
sursa: Pinterest.com
Incepe cu un atuu care stii ca este mai putin intalnit pe piata muncii sau cu o realizare unica! Din experienta de recrutare, putem spune ca adesea avem in faza finala a interviurilor candidati care au calificari similare. De aceea avem nevoie de acel factor definitoriu care sa-i diferentieze, iar unele scrisori chiar atrag atentia: “In 2014 am descoperit in sistemul informatic pierderi financiare in valoare de sute de mii de euro si imediat am informat managementul. Actiunea mea a fost apreciata si rasplatita de companie care mi-a oferit sansa de a evolua profesional si sa conduc echipa de suport tehnic. Am avut sansa sa interactionez si cu echipa de programatori de la care am invatat PHP si Java, iar acum ma simt pregatit pentru un job ca programator.”. O alta scrisoare care ne-a atras atentia a fost cea a unui sales manager care incepea asa: „Daca jucam Adevar sau Provocare, daca dadeam refresh pe retelele de socializare sau daca stateam la tigara alaturi de colegi, probabil nu as fi crescut vanzarile cu 30% intr-o singura luna si nici nu as fi fost sales manager. Acum, mi-ar placea sa fac parte din echipa companiei X, unde vin cu energie si idei de proiecte noi.”
Umorul si creativitatea au sanse de reusita pentru job-urile in comunicare, marketing, relatii publice, design. Inainte de a avea o astfel de abordare citeste despre companie, despre proiectele si oamenii implicati in desfasurarea lor. Este important sa stii daca au o atitudine deschisa sau sunt mai conservatori.
sursa: marshable.com
Vorbeste ca si cum ai fi angajat la compania la care aplici si ce ai realiza pentru ea. Este o modalitate inedita de a-ti arata interesul pentru companie: „Aici nicio zi nu seamana cu alta, iar proiectele sunt o provocare azi ma dedic dezvoltarii portofoliului de clienti prin reinnoirea contactelor, maine lansez un nou produs, iar vineri sunt in mijlocul comunitatii pentru o mobilizare nobila si responsabila: cultivam copaci pentru atragerea unui proiect european pentru oras.‟
Incepe cu cifre!
„50 de evenimente organizate, 35 de proiecte desfasurate, peste 600 de ore de lucru la fiecare proiect si o echipa formata din 10 membri. Este experienta mea de la actualul job și pentru ca sunt o persoana determinata vreau sa fac mai mult, aplic pentru job-ul de Marketing Manager la compania X”
Ti-a placut articolul? Citeste si despre Recrutarea prin recomandare!