Noutati fiscale si legislative in 2016
Daca in 2015 am avut mai multe vesti bune pe piata muncii dintre care amintim concediul de odihna a carui durata nu a fost scazuta din cauza incapacitatii temporare de munca, precum si tichetele de vacanta acordate atat in sistemul bugetar, cat si in cel privat. De asemenea, au fost si doua majorari ale salariului minim pe economie. Guvernul are urmatoarele noutati fiscale si legislative in 2016:
sursa foto:Â parrishcrawler.com
In Noul An, bugetarii nu vor primi tichete de masa, tichete sau vouchere de vacanta, premii si ore suplimentare, tichete cadou sau indemnizatii la iesirea la pensie sau trecere in rezerva, din cauza riscurilor de deviere existente pe bugetul din 2016.
Informatiile apar in proiectul de Lege publicat pe site-ul Ministerului Finantelor Publice unde sunt mentionate si plafoanele maxime pentru cheltuielile statului cu salariile. Acestea nu au voie sa depaseasca anul viitor, 7,7% din produsul intern brut (PIB). In proiect nu este prevazuta majorarea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie.
Salariu minim in 2016
Salariul minim pe economie a fost marit in 2015 de doua ori. La 1 ianuarie a devenit 975 de ron, iar de la 1 iulie 2015 a ajuns la 1050 de ron.
Pentru 2016, se preconizeaza ca salariul minim pe economie sa fie de 1200 de lei, la prima transa de crestere – la 1 ianuarie 2016, insa nu avem informatii oficiale. Conform Ministrului Finantelor Publice, Anca Dana Dragu, in prezent a initatiat un studiu prin care sa vada in ce masura cresterea salariului minim pe economie ar eroda competitivitatea Romaniei si astfel ar fi afectata intreaga economie romaneasca. Aceasta a mentionat ca in statele membre UE cresterea salariului minim este realizata pe baza unor modele economice foarte clare, prin care se pun in aceeasi pagina toate aspectele care decurg din cresterea salariului minim, aspecte pozitive si negative, astfel incat cresterea salariului sa nu se faca in mod ad-hoc si sa nu afecteze economia.
Munca suplimentara a bugetarilor in 2016
Conform Ordonantei de Urgenta publicata pe site-ul Ministerului de Finante, in 2016, munca suplimentara efectuata peste durata normala a timpului de munca de catre personalul din sectorul bugetar incadrat in functii de executie sau de conducere, precum si munca prestata in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, potrivit reglementarilor in vigoare, nu se presteaza activitate de lucru, se vor compensa doar cu timp liber corespunzator.
Contributii mai mari la PFA
Conform site-ului www.fiscalitate.ro, in contextul reglementarilor aduse de Noul Cod fiscal, se aplica
o impozitare mai aspra incepand cu 1 ianuarie 2016 pentru persoanele fizice autorizate. Acestea vor plati CAS indiferent daca au venituri din salarii sau nu.
O persoana fizica autorizata va putea opta intre cota CAS de 10,5% (cota individuala) aplicabila venitului net realizat sau 26.3% daca alege un stagiu de cotizare complet. Iata care este si modul de plata:Â in timpul anului o persoana fizica autorizata trebuie sa efectueze plati anticipate avand ca baza de calcul lunara: 35% din castigul salarial mediu brut pe economie, urmand ca in anul fiscal urmator, pe baza declaratiei de venit realizat, organele fiscale vor recalcula baza lunara de calcul al contributiei ca diferenta intre venitul brut realizat si cheltuielile efectuate in scopul desfasurarii activitatii.
De exemplu, o persoana care are un salariu mediu brut de 2415 lei rezulta o contributie minima de 0.35*2.415*10.5% = 89 lei. Limita maxima a CAS este 5 salarii medii brute, asadar calculul se face astfel: 10.5%* 2.415* 5 = 1.268 lei.
Drepturile de autor
In anul 2016 are loc eliminarea retinerii la sursa pentru renumitele conventii civile. Daca ai venituri din drepturi de proprietate intelectuala primesti un tratament aparent mai avantajos decat cel de anul trecut, dat fiind majorarea cotei forfetare de cheltuieli de la 20% la 40%.
Citeste si: Zile libere in 2016
Â
Â