Principalele provocari pentru romanii care lucreaza de acasa (studiu)
Principalele provocari pentru romanii care lucreaza de acasa (studiu)
Principalele provocari pentru angajatii romani care lucreaza de acasa sunt: incheie mai tarziu ziua de munca, simt ca nu au controlul a ceea ce fac colegii cu care lucreaza, stari de anxietate mai frecvente, potrivit unui studiu Wisemetry Research.
Agentia de cercetare de piata a desfasurat un studiu in perioada 30 octombrie – 4 noiembrie 2020 care a avut ca scop informarea publicului cu privire la provocarile aparute in contextul restrictiilor de mobilitate impuse ca masura de prevenire a raspandirii virusului SARS-CoV-2. Studiul a abordat subiecte precum organizarea telemuncii, ingrijirea si educatia copiilor si dezechilibrul de gen in munca domestica, mecanisme adoptate de oameni pentru a face fata izolarii, obiceiuri pe care oamenii doresc sa le adopte sau pastreze in urmatoarele 12 luni.
Angajatii muncesc mai mult atunci cand lucreaza de acasa
37% dintre respondentii care au experimentat si munca de la birou si munca de la domiciliu/ regimul telemunca spun ca lucreaza mai mult, ca timp alocat, atunci cand muncesc de acasa. 35% spun ca nu au observat un tipar sau lucreaza la fel de mult in ambele situatii, iar cei mai putini, 28%, sunt de parere ca muncesc mai mult de la birou.
Principalele motive ale unui program de munca prelungit de acasa sunt:
- Apar spontan mai multe activitati ce trebuie rezolvate – 47%;
- Vor sa demonstreze ca pot lucra eficient, sau chiar mai eficient, si de acasa – 42%;
- Prefera sa nu se intrerupa din ritmul de munca/ concentrare – 38%
- Intreruperi datorate membrilor familiei sau activitatilor casnice – 30%
Femeile muncesc mai mult decat barbatii in regim telemunca
In comparatie cu barbatii, femeile se regasesc in mai mare masura in situatia de a munci mai mult atunci cand lucreaza in regim telemunca.
Mai mult de atat, in randul celor care se intrerup de la sarcinile de lucru pentru a se ocupa de activitati domestice 78% sunt femei si doar 22% sunt barbati.
Intreruperile din timpul zilei pot impacta in mod real timpul alocat lucrului, prin fragmentarea fluxului de concentrare, sau pot genera perceptia ca s-a muncit mai mult prin prisma faptului ca duc la epuizare mentala si la un efort sporit/ ritm alert de activitate pe parcursul zilei.
Munca de acasa incurajeaza creativitatea
Desi in comparatie cu munca de la birou, telemunca incurajeaza gandirea creativa, dar pentru unii angajati poate intretine stari de anxietate si poate ingreuna comunicarea intre colegi.
Peste o treime dintre respondenti considera ca sunt mai creativi atunci cand muncesc de acasa, in timp ce un sfert apreciaza ca munca de la birou ii ajuta sa fie mai creativi. In plus, munca de acasa pare sa incurajeze si adoptarea unor obiceiuri de viata sanatoase, precum luarea mesei de pranz si desfasurarea activitatilor fizice/ sportive.
Va invitam sa cititi articolul complet pe site-ul economie.hotnews.ro.