Vanzarile sunt un domeniu atractiv pentru angajatii romani
Vanzarile sunt un domeniu atractiv pentru angajatii romani
Sursa: Digi24
Domeniul vanzarilor este cel care are cele mai multe locuri de munca disponibile cu peste 12 mii de pozitii listate pe cea mai mare platforma de recrutare din Romania si un domeniu de interes pentru multi candidati. Lunar, intre 300 de mii si 400 de mii de romani aplica pentru un job in vanzari.
Potrivit celor mai recente date, salariul mediu net in industries este de 4200 lei. Aceleasi date arata ca peste 30% dintre cei care lucreaza in acest domeniu castiga mai mult de patru mii de lei. Un procent de 20% castiga intre 3000 si 4000 de lei, iar 20% au salarii care pot ajunge la 7000 de lei. Cei care sunt pe pozitii entry- level castiga pana in 2000 de lei.
Corina Diaconu, Mananging Director ABC Human Capital, a discutat in cadrul jurnalului Digi24 despre salariile din vanzari si maririle din acest domeniu, mai ales in contextul cresterii inflatiei.
„Companiile din Romania fac ajustari ale bugetelor pentru salarii tocmai in incercarea de a acoperi aceasta inflatie galopanta. Insa, de multe ori este dificil sa acopere integral aceasta crestere care se afla la maximul ultimilor 19 ani. Diferentele dintre cresterile inflatiei si ale salariilor se adancesc. Salariile cresc cu pana la maxim 12%, iar inflatia a depasit 15%”, a atras atentia expertul in resurse umane.
Cei care castiga cele mai bune salarii in vanzari lucreaza pe pozitii precum: director general, manager regional, director financiar sau director economic. Cele mai reduse salarii se castiga pe pozitii precum: casier, operator introducere date, asistent comercial, visual merchandiser sau getionar depozit.
Topul oraselor cu cele mai mari salarii in vanzari salariul mediu net se numara Bucuresti (5500 lei), Cluj-Napoca (4900), Timisoara (4500), Brasov (4400) si Iasi (4300).