8 intrebari pe care nu trebuie sa le pui la interviul de recrutare
Inspirati de intrebarile pe care candidatii le pun la intalnirile pe care le avem cu ei am realizat o lista a subiectelor tabu care trebuie gestionate cu diplomatie la interviu. De regula, intrebarile care tin de confirmarea unor zvonuri despre companii, barfele, mentionarea unor aspecte negative despre angajatori si insistenta de a afla cand se va mari salariul pun intr-o lumina mai putin favorabila candidatul.
sursa:Â amy-castro.com
Pentru a realiza aceasta lista, Forbes ne-a inspirat cu insight-uri valoroase pentru a-ti oferi o abordare cat mai completa:
Iata 8Â intrebari pe care nu trebuie sa le pui la interviul de angajare:
1. Evita intrebarile al caror răspuns il poti gasi usor pe internet. Pot fi intrebari despre companie, despre domeniul sau de activitate, servicii. In acest caz singurele intrebari pertinente sunt cele referitoare la clienti care pot sa nu fie facuti publici din motive de confidentialitate. Nu este recomandat sa intrebi numele, ci domeniul de activitate, date despre acestia pentru a-ti face o idee care va fi volumul de munca, abordarea, tipul de task-uri.
2. Nu intreba: Cu ce se ocupa compania dumneavoastra? Arati lipsa de interes fata de recrutor si fata de job si in niciun caz nu convingi ca esti candidatul potrivit pentru un anumit post. Poti impresiona prin intrebari derivate din ceea ce ai citit despre companie.
3. Nu intreba daca poate fi schimbata fisa postului, programul sau salariul! In cazul in care unul dintre aceste aspecte nu sunt pe placul tau poti intreba daca exista posibilitatea de negociere (oferind argumente) sau poti comunica angajatorului ca asteptarile tale sunt altele. O schimbare a atributiilor, programului si salariului se justifica abia dupa cateva luni de la angajare in care ai avut realizari.
4. Evita barfa! Nu de putine ori ti-ai dat seama ca lumea in care lucrezi e mica, iar specialistii se cunosc unii cu altii din diferite medii online, de la evenimente sau prin intermediul retelei de prieteni. De aceea, iti recomandam sa nu divulgi micile aspecte pe care le-ai auzit de la prieteni despre o companie sau despre un angajat si sa  te concentrezi asupra aspectelor care tin de propria persoana, cautând modalitati de a-ti evidentia pregatirea profesionala si abilitatile.
5. Nu pune intrebari despre background-ul recrutorului! Sunt percepute ca fiind iscoditoare, incomode si nejustificate. Practic, transmiti din mesajul ca nu ai incredere in angajator, iar acesta nu poate selecta o persoana care va manifesta acelasi comportament suspicios si in relatiile cu publicul si clientii.
6. Nu intreba De ce aveti nevoie de recomandari? Focusul tau este sa arati ca esti un candidat valoros care
s-a concentrat de-a lungul timpului asupra rezultatelor si a stiut sa-si lase loc de Buna ziua la job-urile la care a lucrat, chiar daca au intervenit inconveniente de ordin financiar sau operational.
7. Evita intrebarile despre promovare sau despre posibilitatea de a aplica la alte job-uri din cadrul companiei. In primele 3-4 luni vei fi incadrat pentru functia pentru care ai candidat. In functie de rezultatele din aceste luni poti sublinia faptul ca esti potrivit pentru promovare. In acest caz trebuie sa-ti sustii propunerea cu un plan de dezvoltare al companiei din noua ta pozitie.
8. Nu sunt recomandate nici intrebarile care tin de monitorizarea task-urilor tale, despre pozitia biroului sau despre colegii care vor fi alaturi de tine in birou. Sunt aspecte care transmit neincredere in angajator si in sistemul sau de organizare a angajatilor, iar aceasta abordare nu te pune intr-o lumina buna.
Ti-a placut articolul? Citeste si despre 4 atitudini negative care afecteaza orice relatii de munca!