Cele mai mari neadevaruri in CV-uri
Procesul de scanare si analizare a CV-urilor inseamna in ultima perioada si detectarea informatiilor adevarate. Folosim mai multe surse pentru verificarea veridicitatii informatiilor prezentate de candidati, printre care platformele de job-uri, reteaua profesionala LinkedIn, Facebook, referinte si contacte comune recrutor-candidat.
sursa foto: workopolis.com
Cu toate acestea, in continuare ne confruntam cu deformarea realitatii in CV-urile stufoase, cu responsabilitati si realizari adesea preluate din alte CV-uri pentru ca “dau bine” si impresioneaza recrutorul. Practica ne arata, insa, ca un candidat care nu spune adevarul in prezentarea profesionala isi va arata adevarata pregatire in primele saptamani la noul job.
Iata cele mai mari neadevaruri in CV-uri:
- Locul de munca actual nu este specificat. Unii candidati omit in mod intentionat sa specifice ca si-au schimbat job-ul (cu unul sub pregatirea lor profesionala) sau in momentul de fata nu mai lucreaza.
- Nivelul limbilor straine cunoscute. Exista candidati care fie sa supraapreciaza si scriu avansat, fie se subestimeaza si scriu mediu. Cel mai adesea se supraapreciaza, iar la interviu testam, de regula, nivelul de conversatie in limba engleza si descoperim si candidati care se blocheaza dupa prima sau a doua fraza si refuza sa mai continue.
- Skill-urile tehnice. Acestea sunt greu de verificat in procesul de scanare a CV-ului, precum si in cadrul primului interviu cu recrutorul. Insa multi angajatori scurteaza procesul de recrutare si imediat dupa intalnirea cu recrutorul urmeaza un test scris pentru candidati. Cei care promoveaza testul cu un anumit punctaj ajung la prima intalnire cu angajatorul.
- Responsabilitatile job-ului. Pentru a se potrivi cu cerintele job-ului pentru care recrutam, candidatii declara ca au avut anumite responsabilitati si roluri, prin urmare se potrivesc pentru noua pozitie. Adevarul iese la iveala atunci cand recrutorul pune intrebari de detaliu sau cere referinte si vorbeste cu unul dintre superiorii candidatului.
- Realizarile care cele mai adesea sunt “imprumutate” de la superiori pentru a da grandoare CV-ului. Lansarile de produse, strategiile, brand-urile pentru care au lucrat, numarul de clienti si de contracte incheiate sunt insusite adesea de candidati fara a face dovada acestor rezultate.
- Salariul. Unii candidati spun ca au avut un salariu mare la fostul loc de munca tocmai pentru a porni negocierile de la un nivel ridicat. Insa recrutorii stiu nivelul de salarii din companii pentru ca interactioneaza zilnic cu manageri sau au colegi in companiile respective. Asadar, este indicat ca angajatii sa comunice suma reala pentru ca aceasta poate fi verificata cu usurinta de recrutori. Suma reala nu este o piedica in negocierea unui salariu mai mare. Conteaza valoarea pe care candidatul o poate aduce companiei prin activitatea sa, implicarea, rezultatele, functia si responsabilitatile pe care le va prelua in companie.
- Referinte false. Exista conceptia conform careia referintele oricum nu le verifica nimeni, prin urmare unii candidati ofera nume false si numere de telefon la care raspund persoane care declara ca nu ii cunosc.
- Antreprenor in loc de somer. Pentru a justifica faptul ca momentan nu lucreaza, unii candidati declara ca si-au deschis un business pe cont propriu, insa se blocheaza atunci cand trebuie sa dea detalii despre business, realizari, clienti.
- Candidatii peste 50 de ani, de regula, nu mentioneaza varsta in CV-uri de teama ca nu vor fi angajati. Anii de experienta tradeaza varsta. Exista si job-uri pentru candidatii la varsta a doua, iar ANOFM poate oferi detalii despre companiile care fac angajari pentru acest segment de varsta.
- Full time in loc de part-time sau colaborare.
Cum sa gestionezi situatiile mai placute din cariera ta
Pentru a evita situatiile si intrebarile mai putin comode din partea recrutorilor, nu mentiona in CV ceea ce consideri ca nu este relevant pentru cariera ta. Ai lucrat o luna la un job sau ai fost concediat la scurt timp dupa angajare? Este mai bine sa te concentrezi asupra job-urilor de lunga durata, unde ai avut stabilitate si ai obtinut rezultate. Atat timp cat CV-ul tau arata dedicare pentru anumite job-uri si rezultate, chiar daca recrutorul va afla ca ai lucrat pentru o scurta perioada de timp la un angajator, nu te va percepe negativ. Va lua in considerare mediul de lucru, micromanagementul si alti factori care nu lasa angajatii sa se dezvolte profesional.
Minciuni celebre in CV-uri
Fostul CEO Yahoo, Scott Thompson, a mentionat in CV ca este licentiat in contabilitate si informatica, insa adevarul a iesit repede la iveala: avea licenta doar in contabilitate de la Stonehill College. CEO-ul a fost nevoit sa demisioneze in 2012 la doar 4 luni de la numirea sa in functie. George O’Leary, fostul antrenor al echipei americane de fotbal Notre Dame University in 2001a mentionat in CV ca a absolvit New York University si a jucat pentru echipa Universitatii din New Hampshire. Jurrnalistii de la Cotidianul The New Hampshire Union Leader au descoperit ca George O’Leary mintise in CV pentru a obtine postul de antrenor la Notre Dame University. La scurt timp de la numire a fost nevoit sa demisioneze.
Chef-ul Robert Irvine care a lucrat pentru postul american Food Network TV a declarant ca a creat tortul de nunta al printesei Diana, ca a fost innobilat de regina si a gatit pentru Casa Alba. Nimic nu era adevarat in CV-ul sau.
Ti-a placut articolul? Citeste si despre 8 motive pentru care aplicatia la job este respinsa