Cum sa updatezi profilul de LinkedIn pentru 2015
LinkedIn este noua piata a muncii in varianta online si cel mai potrivit loc de intalnire a cererii cu oferta. Tocmai ti-ai schimbat headline-ul in Looking for a new job/new opportunities sau job-ul actual nu mai corespunde nevoilor tale? Atrage atentia recrutorilor printr-un profil profesionist, prin activitate constanta si de calitate pe aceasta retea si mizeaza pe social networking si pe noile tool-uri care iti usureaza munca.
sursa foto:Â www.onlinecolleges.net
Iata cum sa upadatezi profilul de LinkedIn pentru 2015:
1. Ofera noutati despre cariera ta
Sigur nu ai mai facut acest lucru de mult timp pentru ca programul nu ti-a permis. Intre timp ai dobandit cunostinte si skills-uri noi, asa ca este recomandat sa revii cu un update care le va aparea si conexiunilor tale in news feed. Este primul pas pentru a fi remarcat si contactat mai ales daca ai facut cursuri nisate cerute pe piata muncii 2015, cum ar fi cele de Adwords, Afiliere, etc.
Agentiile de recrutare au proiecte tot mai nisate si adesea renunta la baza de date pentru a cauta profiluri de LinkedIn care corespund job description-ului.
- Adauga un sumar al experientei si intereselor tale pentru a atrage atentia asupra profilului tau inca de la prima vizualizare.
- Tot mai multe job-uri cer limbi straine, iar daca esti un bun vorbitor de limbi straine mai putin cunoscute, merita sa le mentionezi chiar in caseta de sub Contact Info. View More si vei descoperi sectiuni speciale in care poti sa mentionezi programele de voluntariat, premiile, punctajele la teste, proiectele freelancing.
2. Acorda 5 minute pe zi activitatii pe Linkedin!
Sursa:Â www.lifehack.org
Iata ce trebuie sa faci:
- Accepta cererile de conexiune de la profesionisti din domenii diferite chiar daca nu ii cunosti. Astfel poti avea acces la informatii despre noi oportunitati de job-uri si evenimente care corespund nevoilor tale de dezvoltare profesionala.
- Creste baza de conexiuni cu minim o persoana pe zi si ia in considerare sugestiile retelei profesionale: People you may know.
- Odata ce ai primit Accept, trimite un mesaj de multumire, e primul pas pentru a te face remarcat ca profesionist si ca un bun comunicator.
- Scrie un articol cel putin o data pe luna din aria ta de expertiza si publica-l pe profilul tau. Va aparea si pe News Feed si, avand in vedere ca postarea de articole este un feature nou al LinkedIn (implementat anul trecut), va suscita interesul conexiunilor tale. Poate fi share-uit, prin urmare vei primi mai multe view-uri decat numarul tau de conexiuni.
- Share-uieste articolul in grupuri din anumite domenii unde sunt specialisti HR si profesionisti care pot fi interesati de tematica articolului.
- Posteaza cel putin un comentariu pe zi pentru a arata aria ta de expertiza, dar si deschiderea catre comunicare si relationare.
- Daca timpul iti permite, poti deveni unul dintre editorii LinkedIn Today. Poti obtine mai multe detalii la publisher[@]linkedin.com
3. Foloseste Slideshare
LinkedIn a cumparat Slideshare in 2013 si a ofera numeroase oportunitati pentru ca vizibilitatea ta online sa creasca. Ai prezentari atractive care au atras aplauze la evenimente? Posteaza-le pe Slideshare! Este gratuit si din moment ce ai muncit zile si nopti intregi pentru respectiva prezentare sigur continutul este de calitate, iar Google iubeste continutul de calitate. Slideshare ajuta profilul tau de LinkedIn sa fie mai vizibil si il plaseaza in primele rezultate atunci cand un recrutor cauta dupa numele tau sau dupa specializarea ta.
4. Include profilul de LinkedIn pe cartea de vizita, in semnatura de la e-mail si in orice alte medii electronice unde stii ca este publicul vizat de tine (Skype, What’s Up). Este dovedit faptul ca dupa o intalnire niciun partener nu iti va scrie un e-mail sau nu te va suna, doar profilul de LinkedIn il va ajuta sa ramana conectat cu tine.
5. Foloseste Sales Navigator! Este un tool foarte util mai ales pentru specialistii in vanzari. Iti permite sa dai follow si sa vezi postarile persoanelor care nu sunt in primul grad de conexiune cu tine, precum si like, comment si share la postarile lor. Ai acces la 347 de milioane de profile profesionale si poti folosi TeamLink pentru a gasi colegi care iti pot face conexiunea cu persoanele pe care le vizezi. Tool-ul te notifica atunci cand o persoana schimba compania sau functia/numele job-ului. In 2015, obiectivul este ca oamenii sa petreaca tot mai mult timp pe LinkedIn si mai putin la telefon. Telefonul este util pentru a inchide o vanzare, primul pas pentru a intra in contact cu un prospect este LinkedIn.
6. Premium Searching
Asa cum mentionam intr-un articol anterior, cautarile gratuite sunt limitate cu scopul de a determina tot mai multi useri LinkedIn sa foloseasca varianta premium. Astfel ai acces la o lista extinsa cu persoanele care au vizualizat profilul tau, afli cum te pozitionezi in reteaua profesionala LinkedIn, poti folosi InMail si filtre de cautare avansata. Daca utilizezi LinkedIn in scop profesional pentru atragerea de noi candidati in companie sau daca lucrezi in vanzari merita sa treci la aceasta varianta.
7. Adauga elemente Media
LinkedIn iti permite sa atragi atentia recrutorilor printr-un profil complet. Fii acel candidat pasiv care impresioneaza prin uploadarea portofoliului si prezentarilor video! Atunci cand adaugi elemente media poti sa alegi unde sa apara in profilul tau.