Negocierea salariului la angajare

Negocierea purtata cu ocazia accesarii unui nou job ar trebui sa se raporteze si la alte elemente care nu tin de zona salariala si care de cele mai multe ori primeaza in momentul in care suntem in postura de a face o noua schimbare.

negociere salariu

Ar trebui sa ne preocupam in egala masura de posibilitatile de dezvoltare profesionala, de cultura organizationala, de echipa din care vom face parte, de stabilitatea companiei, de ce alte beneficii putem avea parte, pe langa salariu (training-uri, cursuri de specializare etc.).

Nu neglijam desigur aspectul salarial, ci punctam doar ca ar trebui sa facem o schimbare generata de un cumul de facturi, nu exclusiv de unul singur. Iar in momentul in care ajungem la negocierea salariala, trebuie sa tinem cont intotdeauna de faptul ca orice angajator vrea sa aiba o justificare a asteptarilor salariale ale viitorului sau angajat. Cu alte cuvinte, fii pregatit sa raspunzi la intrebari de genul: de ce ar trebui sa iti platesc acest salariu si nu unul mai mic?

Ce plus valoare aduci companiei mele si in cat timp imi voi putea recupera investitia generata cu angajarea ta?

Negocierea salariului este un aspect extrem de important in procesul de angajare. In momentul in care primim o propunere de job, cu siguranta angajatorul isi doreste foarte mult sa ne aiba in echipa sa. In aceasta situatie este absolut firesc sa cerem atat cat ni se cuvine (sau cel putin ce apreciem noi ca ni se cuvine). Nu trebuie insa sa ne lasam pacaliti de acest aspect si sa consideram ca daca am primit o propunerea de job cu siguranta vom primi si un salariu foarte mare. Este foarte posibil ca angajatorul sa ne vrea in echipa lui, dar sa nu aiba un buget atat de mare pentru asta. Si atunci, cu parare de rau, va refuza propunerea noastra si va face o contra oferta in conformitate cu ce a prevazut el intial.

Asadar, tine cont de cateva aspecte foarte importante in procesul de negociere salariala:

– Argumenteaza! Puncteaza foarte clar plus valoarea vostra ca si justificare la salariul cerut (niciodata nu mentiona ceva de genul: stiu ca astea sunt salariile in piata. Angajatorul nu este interesat de piata in general, ci de tine ca si candidat si de ce poti face tu pentru compania lui. Nici aspecte de genul: am deja o serie de rate la banca si nu pot scadea salariul sub suma x. Este foarte probabil ca angajatorul sa se simta jignit. Are in fata un candidat care isi negociaza salariul in functie de ratele la banca, nu de abilitatile, cunostintele si experienta lui!
– Negociaza! Este bine stiut faptul ca atat candidatii, cat si angajtorii cer mai mult si ofera mai putin la o prima discutie, tocmai pentru a lasa loc negocierii. Fii insa deschis si spune exact ce doresti sau ce te nemultumeste sau nu este in concordanta cu asteptarile tale. Angajatorul nu va negocia singur!
– Compara beneficiile oferite de cele doua companii. Angajatorul trebuie sa cunoasca beneficiile de care te bucuri la actualul loc de munca astfel incat sa te poata oferta in mod corespunzator. Ai grija insa la modul prin care expui problema – nu vrei ca angajatorul sa considere ca esti interesat doar de beneficiile materiale.

Orice negociere este personalizata desigur, iar discursul nostru trebuie sa fie adaptat corespunzator. Ideea de baza este sa punctam foarte clar ce oferim companiei angajatoare in schimbul asteptarilor noastre salariale.

Citeste si despre 7 greseli pe care sa nu le faci in negocierea salariului

Distribuie în social media

Author: Corina Diaconu

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *